TOTUL SE POATE REINVENTA

Țipăt (sau protestele unui om de rând)

2012-01-27T21:37:00.002+02:00

Citatul zilei

2012-01-27T10:44:00.000+02:00

Oil Black Bird

2012-01-19T09:44:00.003+02:00

Despre Tăcere

2012-01-16T19:24:00.002+02:00

" - Sunteţi obosit. Ia: încercaţi…!
Eugen sorbi ca pe apă vinul răcoros şi astringent, cu buchet de floare de vie. Moleşeala din oase îi
dispăru:
- Mai merge unul!
Preotul râse cu satisfacţie şi îi umplu paharul. Eugen îl bău la fel ca pe primul, după care, convins
că face o mişcare inteligentă şi bărbătească, întreabă cu ton neutru:
- De ce vă feriţi de mine, părinte?…
Preotul, încercând să schimbe cursul stânjenitor al discuţiei, îi răspunse cu o altă întrebare:
- S-a întâmplat ceva, domnule Eugen?…
Nemaiputându-şi controla presiunea interioară, Eugen izbucni grobian şi acuzator:
- Termină, dracului, Sfinţia Ta!… Nu vezi? Te înnebuneşti singur!…
Recunoscând de fapt respect şi iubire în impoliteţea musafirului, preotul reacţionă dezarmant:
- Şi ce aş putea să fac?
- Vorbeşte!
Preotul îşi trase scaunul şi se aşeză.
Îl privi pe Eugen drept în ochi şi îi spuse calm, cu anume înţeles:
- Noi ne întâlnim aici mai mult ca să tăcem despre ceea ce ne doare, domnule Eugen…! De ce să
vorbesc?
Între ei se instală din nou tăcerea aceea - numai a lor! - care le fermenta gândurile. Preotul avea
dreptate: tăcerea lor, specială!, devenise un drog, şi se căutau tot mai des ca să şi-l prepare
împreună!… (Neapărat împreună: pentru a obţine efectul maxim!)
- Când ne întâlnim, noi tăcem despre lucruri foarte importante! Nu?… Şi, cu o sinceritate la fel
de abruptă, dar politicos formulată, întrebă: Azi, pentru ce aţi venit la mine?
- M-am îmbătat, părinte! Iertaţi-mă: de fapt…! Bănuiesc că am venit ca să tac cu cineva drag!
(…bătrânul este, totuşi, singurul meu prieten adevărat!)
- Ştiam. Şi să nu vă mai gândiţi la prostii!"

(Impostorul sau Arta înfrângerii de sine, Viorel Savin)

The Mad Director

2012-01-14T14:12:00.003+02:00

Ironie?

2012-01-07T14:18:00.000+02:00

Am o măsea de lapte şi una de minte.

Oameni de viitor

2012-01-03T14:18:00.001+02:00

Happy New Year!

2011-12-30T22:13:00.001+02:00

(Comfort IN the Sound)

Citatul zilei

2011-12-21T22:36:00.001+02:00

"Un maestru adevărat este doar cel care găseşte metode de a face să fie cu putinţă ce părea cu neputinţă."

Zeami
Şapte Tratate Secrete de Teatru Nō

Citatul zilei

2011-12-21T00:43:00.003+02:00

”... să adaug numai că este esențial ca maestrul să-și cunoască foarte bine discipolul înainte de a-i dezvălui secretele artei. Înainte de orice, caracterul discipolului trebuie să fie fără cusur: dacă unui om cu simț moral precar i se va îngădui să intre în posesia înaltelor învățături Nō, nu va fi cu putință o adevărată inițiere din pricina unei prea mari deosebiri de nivel. De aceea cunoștințele transmise se vor transforma în falsuri și astfel nu vor mai fi valabile.”

Zeami
Şapte Tratate Secrete de Teatru Nō

Bird Concept 2

2011-12-13T11:38:00.003+02:00

Aștept

2011-12-12T16:08:00.002+02:00

Am impresia că mi s-au ascuțit dinții de la o vreme, de parcă ar trebui să mi se ascută și simțurile în orice clipă...

Tea Glass

2011-12-11T23:23:00.001+02:00

Stare de ceai...

Un fel de a nega trecerea timpului
sau de a-ți frige limba.

Carte pe blog sau... blog pe carte

2011-12-10T23:03:00.001+02:00

Contemplez o nouă tendință. Contemplând m-am gândit că multe arte se dezbracă și încep să-și arate toate cele. De ce nu și... scrisul? Să scrii o carte pe blog e un fel de making-of-al-cărții-încă-neterminate. Sau un fel de manuscris on-line. Nu e nou conceptul. Dar pe la români de abia se mijește. Și cine știe, poate chiar devine ceva interesant dacă e scris bine.

Așa am început Cutia Neagră, o carte-eseu. Și văzându-i scheletul, uneori am impresia că n-ar trebui să-l arăt deloc. Dar (ca de obicei mă agăț de un dar) și un blog, fie el public, devine destul de intim la un moment dat. Plus că nu te citește orișicine (deja după 10 cuvinte mulți renunță, mai ales dacă e doar citit de plăcere). Și scheletul crește, fără carne, așteptând să fie urmărit așa, crud, fără promisiuni de mare operă, fără să știi ce devine mai departe. De parcă tu l-ai scrie citindu-l.

Acum că am definit conceptul, urmează să vedem cum ia formă.

Deci, ce bloguri-cărți mai citiți?

Eye-lasheZ

2011-11-16T20:09:00.001+02:00

Paris, Texas (1984)

2011-10-28T10:32:00.000+03:00

"- You want to look like a father?
- Yeah.
- Tell me: do you want to be a rich father?
- No.
- A poor one?
- No.
- How then?
- In between.
- No, no, there is no in-between. You'd either be a rich father, or a poor one.
- Rich."

http://www.imdb.com/title/tt0087884/

Educă

2011-10-25T22:17:00.001+03:00

a educa

lat. "e" (ex) + lat. "duco, ducere"

= "a scoate din"

Și din ce te-ar putea scoate educația?

Citatul zilei

2011-10-19T21:27:00.001+03:00

”Culege adevărul și du-l în lume.” (Emil Bosse)

Citatul zilei

2011-10-03T16:42:00.003+03:00

”Ruine maiestuoase apăreau în fața turiștilor cu aparate de fotografiat și cârnăciori; ca un herald care, după multe vicisitudini, cu veșmântul murdar și ferfenițit, încearcă să ne transmită un mesaj minunat și patetic, în mijlocul îmbrâncelilor, strigătelor și vulgarităților. Și izbutind, în ciuda tuturor, grație misteriosei puteri a poeziei.”

(Ernesto Sabato, ”Înainte de tăcere”)

Wailing Birds

2011-10-01T13:27:00.000+03:00

Citatul zilei

2011-08-31T22:10:00.000+03:00

"Bine că nu suntem chinezi, că nu ne-am mai fi deosebit unul de altul."

(Un domn destul de respectabil, "13 la cină" de Agatha Christie)

Bird Concept 1

2011-08-28T12:19:00.000+03:00

I Love Hands

2011-08-08T11:25:00.000+03:00

Up

2011-08-06T22:58:00.000+03:00

Aș vrea
să mă agăț de cineva
care să mă poarte
până aproape
până departe.

Citatul zilei

2011-08-05T18:57:00.000+03:00

”Madama cea slăbuță, Mugsy, a apărut în salon cu o cutie de pantofi sub braț, pe care a așezat-o pe măsuța de cafea. Acolo avea toate chitanțele și facturile și a început să le treacă în revistă împreună cu dl Berman - ca o pereche de pitici dintr-un basm, bătrânul spărgător de lemne și hoașca lui de nevastă fumându-și prafurile albe cu puteri magice cu care le creau halucinații copiilor, stând de vorbă într-o limbă a numerelor.”

(Billy Bathgate, E.L. Doctorow)

Daemons

2011-08-04T19:13:00.000+03:00

Daemons Series

DragonSoul

2011-07-26T23:17:00.000+03:00

2011-07-24T23:14:00.005+03:00

Trebuie să faci, nu trebuie să vrei.

Înflorire

2011-07-22T21:54:00.002+03:00

Vis

2011-07-22T21:39:00.000+03:00

Poate că nu te citeşte nimeni.
Aşa cum nimeni nu-ţi vede visele. Visează-le public, totuşi, nu se ştie niciodată.

Family Portrait

2011-07-22T21:32:00.000+03:00

The Conversation...

2011-07-14T18:59:00.000+03:00

Not like in Coppola's movie.

Madness...

2011-07-13T00:43:00.001+03:00

BeTV

2011-07-04T15:04:00.000+03:00

Mind 2

2011-06-12T14:19:00.001+03:00

Mind

2011-06-11T23:18:00.002+03:00

***

2011-06-08T22:04:00.000+03:00

Fake Ambition

2011-05-30T23:16:00.002+03:00

I am a fake astronaut

explorând planetele
dinăuntrul omului.
Din fericire,
drumul nu e lung.
E deja și-n mine.
Dar un om în căutarea
omului
e un lucru absurd.
Nu te duce la stele,
sau...
cine mai știe care e
drumul spre stele.

Reformulez.

Care e drumul cel mai scurt spre stele?

Feminin vs. Masculin

2011-05-27T15:09:00.000+03:00

Ele, scaunele, stau unul lângă altul.

***

2011-05-17T23:14:00.000+03:00

Our souls are ahead of us

2011-05-10T16:54:00.002+03:00

2011-04-28T20:44:00.001+03:00

And who are YOU suppose to be?

Citatul zilei

2011-04-16T15:48:00.000+03:00

”But when I say I want the moon, I expect the moon.”

Hilton (Mad Men, S3Ep9)

***

2011-04-13T08:39:00.002+03:00

În fiecare dimineață, porumbeii îmi dansează pe pervaz.

The President

2011-04-12T22:36:00.000+03:00

Știu

2011-04-08T19:28:00.000+03:00

Art is luck and I'm a very lucky person.

Nu știu

2011-04-06T17:03:00.001+03:00

Copilării

2011-04-01T22:03:00.000+03:00

Cel mai greu e să-mi amintesc exact și precis lucrurile care îmi plăceau în copilărie. Cum ar fi cântecul despre un copil orfan (sau cine mai știe despre ce era cântecul și de ce mi se părea mie trist) sau mirosul gurilor-de-leu din grădina bunicii. Pentru că acum, când mă întorc, trăiesc o cu totul altă copilărie. Și de fiecare dată adaug fericire. În fiecare moment când vrei să fii iar copil, te trăiești din nou, altfel.

Probabil că mașina timpului s-a inventat deja. Altfel cum ne-am putea schimba trecutul atât de des? Fiecare detaliu pe care punem accent ne schimbă trecutul, fiecare amintire ne schimbă trecutul. De-asta nu știm ce e în viitor. Pentru că de abia reușim să ținem stabil un trecut de om.

Și ce înseamnă să îmbătrânești? Te joci cu timpul. Și se întâmplă să uiți direcția pentru o clipă și să te duci mult înainte, deși vroiai să te duci mult înapoi; să-ți anulezi nașterea. Dar mori. Și pentru tine e totuna după ce se termină șirul ăsta chinuitor de amintiri din toate părțile, pe care în sfârșit le-ai stabilizat, le-ai lăsat să se depună și le-ai uitat.

Acum. Înainte sau înapoi?

Citatul zilei

2011-03-26T14:05:00.000+02:00

”Cultura nu este altceva decât drumul către libertate. Arta este libertate, cu toate că ea te prinde în senzaţii. Dar nu-i nimic mai fals ca definiţia întregii filosofii că arta este jocul senzaţiilor, nu. Asta este nada cu care te prinde, te atrage. Ori, când treci peste ce te-a atras, poţi ajunge undeva unde nu te simţi tras nici la stânga, nici la dreapta, nici în sus, nici în jos... Asta-i libertatea.”
Sergiu Celibidache, interviu cu Marilena Rotaru, 1979

Filmele sunt cărți

2011-03-25T20:03:00.000+02:00

Începe să se contureze filmul discursiv... un întreg eseu de cuvinte peste imagini. Un film care stă și meditează în locul tău. Un film care citește și nu trăiește.

Despre muzică

2011-03-23T22:25:00.000+02:00

Se adună muzica într-un colț. Chiar și pauzele mai lungi sunt fertile. Sunetele nu se pierd niciodată și deodată răbufnesc. Ca să te reînvăluie din exterior. Magia e și în tine și în aer. Muzică e doar vibrația care îți acaparează toată atenția, ți-o fură lacom și te lasă gol. Te simți liber de tot apoi. Sunetele se depozitează în același colț, care se lărgește cu fiecare reaudiție. Pentru că prima auzire nu se pune niciodată, nu e cu adevărat interioară. Iar reaudiția, fie ea din interior sau exterior, o auzi din amintire, negreșit. Prima auzire se ține minte, atât.
Atâtea roluri pentru o singură undă de muzică. Atâtea ascunzișuri în mintea noastră, pe care le auzim atât de rar. Pe unele nu le auzim niciodată. Vocea unor oameni nu o auzi niciodată; și ar putea fi acea voce perfectă pe care o cauți.
Muzica a început să își refacă forma. Parcă o vezi, parcă n-o vezi. Cum face un muzician fotografii? Cu urechea?

Moment de reculegere (POV)

2011-03-23T00:12:00.001+02:00

Mi-era foame de cărți. a spus POV cu un ochi stins
chiar înainte de culcare. Uite că se vede de departe
cișmeaua din care toți se adapă la mijlocul drumului.
O filă de brocart nu cântărește cât una din celuloză.
Care te strigă mai suav, tu alegi.
Tu alegi cine îți grăbește căderea.
POV deschide coperta și un peisaj montan îi înghite durerea pulsând în picior.

Despre adevăr

2011-03-15T21:48:00.000+02:00

Arta e un adevăr periculos prins în cușcă. Ca un păianjen veninos frumos colorat. Ne fascinează și inspiră frică față de ce ar putea fi. Dar este după acel perete de sticlă, sau hârtie, sau piatră, și e în regulă. Orice spaimă trece dacă ne întoarcem cu spatele.

Arta e un sport-extrem. Te aduce aproape de moarte, dar rămâi în viață. Totul cu speranța că te va face să apreciezi mai mult ceea ce este și să nu-ți faci iluzii că ceea ce ar putea fi e mai bine.

Arta e un adevăr spus mai devreme și ascultat mai târziu. Între acești doi timpi, lumea tot trăiește.

”Citadela”, Saint-Exupéry

2011-02-21T15:26:00.000+02:00

XXV

  Iată pentru ce i-am chemat pe educatori și le-am spus:
  - Nu aveți menirea să ucideți omul în puiul de om, nici să-l transformați în furnică pentru viața de furnicar. Căci puțin îmi pasă dacă omul este mai mult sau mai puțin pricopsit. Ceea ce mă interesează este să fie mai mult sau mai puțin om. Nu mă întreb în primul rând dacă omul va fi sau nu fericit, ci care om va fi fericit. Și nu mă interesează opulența sedentarului ghiftuit sau a vitelor în staul.
  Nu-i veți copleși cu formule goale, ci cu imagini purtătoare de structuri.
  Nu-i veți îndopa cu cunoștințe moarte, ci le veți făuri un stil, astfel încât să poată înțelege.
  Nu le veți judeca aptitudinile numai după aparenta lor ușurință într-o direcție sau alta. Căci cel care a luptat cel mai mult cu el însuși ajunge departe și reușește. Veți ține deci seama, înainte de toate, de dragoste.
  Nu vă veți opri asupra folosirii, ci asupra creației omului, astfel încât acesta să-și șlefuiască scândura cu credință și onoare, și o va șlefui mai bine.
  Îi veți învăța respectul; căci ironia aparține prostului și este uitare a figurilor.
  Veți lupta împotriva legăturilor omului cu bunurile materiale. Și veți crea omul în puiul de om, învățându-l schimbarea înainte de toate, căci fără schimbare nu va fi decât nemișcare.
  Îi veți învăța meditația și rugăciunea, căci astfel sufletul se lărgește. Și obișnuința dragostei. Căci ce ar putea-o înlocui? Iar dragostea de sine este contrariul dragostei.
  Veți prigoni minciuna și pîra, care, desigur, pot folosi omului și, în aparență, cetății. Dar numai fidelitatea crește oameni puternici. Căci nu există fidelitate doar într-o tabără și deloc în cealaltă. Cel care e credincios e mereu credincios... Iar cel care-și trădează tovarășul de trudă nu este credincios. Eu am nevoie de o cetate puternică și nu voi sprijini puterea ei pe putreziciunea oamenilor.
  Îi veți învăța gustul perfecțiunii, căci orice operă este un drum spre eternitate și nu se poate sfârși decât în moarte.
  Nu-i veți învăța mila sau milostenia. Căci ar putea fi rău înțelese și transformate în respect al injuriei și putreziciunii. Îi veți învăța minunata colaborare a tuturor prin toți și prin fiecare. Atunci chirurgul se va grăbi prin deșert pentru a drege genunchiul unui om sărman. Căci aici e vorba de un vehicul, și amândoi au același conducător.

Șir de elefanți pe băț

2011-02-13T17:10:00.002+02:00

###

2011-02-13T17:08:00.000+02:00

Fake Astronaut

2011-01-30T00:05:00.002+02:00

Flies like a song in a bird's head.

POVestea pieptenului Verde

2011-01-27T22:25:00.002+02:00

POV îşi testa noua achiziţie în oglindă. Oglinda lui din baie era demult înnegrită, dar se mai vedeau pete de realitate, exact cât trebuie ca să te asiguri că încă exişti. Pieptenele Verde aluneca uşor. POV avea puţini cârlionţi şi o grămadă de fire de păr drept, cădea în jos negru şi fără formă, ca un gând de dimineaţă. POV îşi pieptăna gândurile de dimineaţă şi ceva luminos îi făcea cu ochiul. Cu acest mic obiect, aparent inutil, el poate să facă multe. Poate să facă tot ce nu a putut face până acum. Nu e o schimbare prea mare, dar fiecare mic detaliu contează. Fiecare punct în plus câştigat întru încrederea de sine e un pas înainte spre lumina care face cu ochiul. Nu în fiecare zi îţi fac luminile cu ochiul. Mai ales printr-o oglindă aproape de tot înnegrită. E ceva, nu-i aşa? Mai-mai că lui POV îi vine să-şi spună: am un motiv să fiu cum spuneam la începutul POVeştii că aş fi.

Pieptenele Verde pieptăna mândru aceste gânduri măreţe ale noului său stăpân. Nici măcar mirosul de stătut din baie nu-l mai deranja. Se simţea ceva nobil în aer. Poate era doar o părere, aşa cum orice lucru imposibil e la început. Apoi, brusc, devine posibil şi nu mai ai cum să dai înapoi. Gata, drumul ia stăpânire pe tine şi trebuie să mergi mai departe.

Aşa o să facă şi POV, gândi pieptenele Verde. O să-şi găsească drumul. Şi pieptenele Verde nu era chiar cel mai prost pieptene. Părul lui POV arăta din ce în ce mai bine şi mai lucios.

Aşa că POV zâmbi mulţumit, toaleta şi-o făcuse cu multă băgare de seamă, puse pieptenele în buzunarul de la spate al blugilor peticiţi şi ieşi din baie. Ce ar fi de făcut prima dată? Cu ce se începe de obicei un drum bun? Cu ce să-şi testeze POV noua lui încredere strălucitoare?

În marele său entuziasm, POV călcă prost şi o durere săgetătoare din piciorul drept îi aminti: s-ar putea să nu mai aibă chiar aşa de mult timp. Mai multe degete sufereau acum. Până la 5 mai era, dar POV nu putea să se culce pe o ureche, nu era genul de persoană care să aştepte să i se întâmple lucrurile. Trebuia să-şi rezolve problema imediat şi să salveze şi lumea de orice alte probleme similare. Aşa că începutul nu se prea lăsa aşteptat. Deodată, în mintea lui POV răsări o idee.

Human Face

2011-01-21T23:11:00.002+02:00

Roomless View

2011-01-20T13:39:00.002+02:00

Riped Grapefruits

2011-01-19T00:26:00.002+02:00

Two stings in a bite
can bitter you back -
the sweetness in spite.

Waterfall

2011-01-16T22:10:00.002+02:00

2011-01-12T20:08:00.004+02:00

Omizile nu trebuie să uite că de fapt sunt fluturi. Omida care uită asta va rămâne omidă prea mult timp.

Activităţi de stat

2011-01-08T19:23:00.002+02:00

(sau cum să-ţi petreci timpul liber cu stil)

Stau şi ascult muzică.

Stau şi mă uit la un film.

Stau şi mă gândesc.

Stau şi admir natura.

Stau şi citesc.

Uneori chiar stau şi mă joc.

Dacă stai pur şi simplu, atunci e o problemă.

Shadow of a weirdASs Dream

2011-01-04T11:58:00.002+02:00

kNow

2011-01-02T00:44:00.001+02:00

Al 42-lea dinozaur (ÎntreTimp)

2010-12-26T00:12:00.003+02:00

Al 42-lea dinozaur s-a născut exact de Crăciun. Şi lucrul ăsta nu i-a influenţat prea mult cursul descoperirilor. A fost primul dinozaur anti-sărbători, a fost primul care n-a făcut niciun cadou vreodată. Mulţi s-au luat după el, bineînţeles, dar nu mai avea nicio valoare. El a descoperit... prima formă de nihilism?

Da.

Dar eu bănuiesc că a furat ceva, nişte idei nu prea bine conturate încă, de la oameni. Ei se pricep la a fi anti-ceva.

Ei, şi Grinch s-a luat după dinozaurul nostru, păcat că nimeni nu-i mai ţine minte numele. Aşa se întâmplă. Faci un lucru măreţ, îţi ia faţa, toată lumea e entuziasmată, dar nimeni nu-şi aduce aminte de numele tău. Decât dacă te semnezi de mii de ori. Dar asta nu e important de fapt.

Cel mai important, mi se pare mie..., e că dinozaurul ăsta, al 42-lea, a inventat lenea. Asta e marea descoperire. Acum .. încă cercetez cum a realizat această mare revoluţie tehnologică.

CloudMan

2010-12-25T22:51:00.000+02:00

in the making...

Baby Dragon and Onions

2010-12-23T00:41:00.000+02:00

ÎntreTimp - Primul dinozaur

2010-12-20T15:30:00.003+02:00

Primul dinozaur trăia în întuneric. Nici numai ştiu când a fost primul întuneric.

Era foarte frumos şi simplu la început. Nu trebuia să-ţi baţi capul cu nimic. Nici măcar n-aveai cu ce să te loveşti la cap. Da, primul dinozaur era fericit. Nu exista nimic şi el putea să înceapă să vadă totul. Să vadă cum vrea el.

Ştiţi şi voi, se aprinde lumina şi începi să vezi. Lucrurile sunt deja acolo şi habar n-ai de unde au apărut. În orice caz, dinozaurul prim se învesti singur ca primul rege al vederilor. Şi aşa a început să deseneze tot ce vedea şi să le dea nume. La fel a denumit până şi hârtia pe care desena sau creionul sau copacii care îi făceau umbră în timp ce se concentra.

Încet, încet, a desenat şi a denumit totul.. probabil că s-au pierdut multe denumiri pentru că memoria dinozaurilor e scurtă şi la al doilea întuneric s-au amestecat foile, s-au pierdut desenele şi unele au fost confundate cu lemn de foc. Ce să-i faci, se mai întâmplă şi tragedii din astea.

Dar primul dinozaur nu ştia ce se va întâmpla. El şi-a făcut treaba şi a stat să-şi admire desenele. Păcat că pe atunci formele celelalte de viaţă erau şi microscopice şi proaste. Nu legau două cuvinte; acum microbii fac şi poezii, la atâtea mutaţii pe care le-au suferit... au devenit şi ei mai inteligenţi. În orice caz, primul dinozaur era singur. N-avea cui să povestească, n-avea pe cine să asculte povestind.

Se spune că i-ar fi plăcut mai mult întunericul. Devenise nostalgic. Lumina i-a arătat ce există, pe când întunericul îi arăta ce vroia el să-şi imagineze: întunericului îi putea spune poveşti.

Probabil că primul dinozaur a murit de singurătate. Atât ştiu: a dat strigătul de chemare pentru următorul dinozaur în ultimul moment, chiar înainte să moară.

ÎntreTimp(1)

2010-12-20T09:28:00.004+02:00

Sunt un dinozaur. Sunt bătrân şi tras la faţă. Mănânc numai portocale şi râd cu cojile încă printre dinţi. S-ar putea să nu mă placă mulţi, s-ar putea să mă tragă copiii de coadă şi s-ar putea să nu fiu chiar cel mai bun animator de petreceri.

Dar tot un dinozaur rămân. Sunt verde şi am creastă. Îmi stă fără să mă dau cu gel şi, iarna, lucrul ăsta e foarte practic. Nu scot flăcări pentru că am fost bolnav de sinusuri când eram mic şi la operaţie, în loc să-mi scoată ce trebuiau să-mi scoată, doctorii mi-au scos glandele de scos foc. A fost cea mai fericită zi totuşi, am reuşit să cresc propria mea floare, în propriul meu ghiveci. Şi, ori de cîte ori strănutam (pentru că sunt alergic la polen), floarea mea dragă nu mai lua foc. Sunt şi lucruri bune pe lumea asta.

Vedeţi, de-asta n-au şi dinozaurii foc, pentru că se îmbolnăvesc pe capete de sinusuri.

În altă ordine de idei de dinozaur, ce m-am gândit eu... Ar fi frumos să călătoresc în timp şi să îmi întâlnesc colegii de suferinţă. A existat câte un dinozaur pentru fiecare mare eveniment, adică.. tot timpul a fost în lume ascuns câte un dinozaur care şi-a băgat creasta unde ţi-era lumea mai dragă. Nu, nu-mi acuz rasa, dar trebuie să recunosc că nu suntem prea străluciţi. Nu, nu suntem deloc deştepţi şi, ce e mai rău, învăţăm foarte greu din greşeli. Şi mai avem pretenţii să ne considerăm fraţi cu dragonii.

Dar şi pentru că eu n-am avut noroc să particip la vreun mare eveniment, în ultimul timp nu s-a întâmplat nimic notabil... De când au apărut oamenii lumea stă pe loc, dar o să ajung acolo mai târziu. Şi, în propria mea prostie (da, da, o recunosc, ce să-i fac), o să-i dau de gol pe ceilalţi dinozauri; că deh, n-am dispărut, doar ne-am ascuns, pe rând, ca să durăm mai mult: câte un dinozaur pe câteva mii de ani. Şi pentru că e rândul meu şi se apropie de sfârşit, pentru că n-am făcut nimic notabil, pentru că de-aia: o să vă povestesc vouă ce ştiu. Poate şi puţin din ce nu ştiu sau din ce se mai zvoneşte. În orice caz, n-o să ascund că sunt gelos, dar sigur am ceva scuze, traume din copilărie care m-au făcut să devin ăla rău, ăla care spune ce nu trebuie spus doar pentru că îl mănâncă limba. Şi pentru că ar trebui şi voi să ştiţi ce înseamnă să meargă lumea, la propriu! voi care ţineţi lumea pe loc.

Cum se întâmplă de obicei, apa te udă, dar nu te spală

2010-12-11T12:08:00.006+02:00

n

2010-12-05T18:20:00.003+02:00

Pe când dormeam, a intrat în casă o pasăre..

cu bătăile ei din aripi (sau lui) a zburat până m-a trezit

până m-am dezmeticit, deja

zburase

destul de mult

şi casa mea nu mai era demult un spaţiu necunoscut

aşa că a fost greu să o prind

să o dau afară

şi să mă culc la loc.

Pe când mă trezeam dimineaţa

a intrat pe fereastră o pasăre roşie

a fluturat coada prin diverse colţuri

în care nu ţineam minte să fi pus ceva

dar n-a aşteptat mult

până să se dea singură afară.

Eu mă trezeam de-a binelea.

Pe când se făcea soarele mai galben

m-am pomenit cu un morman de pene albastre

chiar pe masa de scris

Inutil să precizez că oricum n-aş fi scris nimic atunci

din diferite lipse

pe care păsări mici şi albastre le căutau prin dulapuri

N-au zăbovit mult şi au plecat

uitându-şi penele la mine.

Pe când mă pregăteam să

reiau povestea şi să

deschid fereastra de seară

nicio pasăre

n-a mai intrat în casă.

Într-un azil de păsări se plimba o omidă.

Citatul zilei

2010-12-02T01:21:00.006+02:00

Viaţa nu trebuie arătată aşa cum este, ci aşa cum o vezi în vis. (Anton Pavlovici CEHOV)

De fapt, ce vezi şi ce arăţi?

FilmFoto's

2010-11-20T18:01:00.009+02:00

Realitatea mea e artificială.

Nov

2010-11-16T02:07:00.003+02:00

Necesităţi

2010-11-16T01:12:00.003+02:00

Într-o doară

mi s-a prins laptele

de mustăţi.

Nu mă ling pe bot de faţă cu stăpânul.

Într-o dată

când m-am oprit din fugă.

Nu te întorci din drum

dacă eşti

superstiţios.

Dacă dormi când eşti treaz atunci

ce te faci când ţi-e somn

Într-o viaţă,

de pisică, pentru că nu e la fel de valoroasă.

Dar cine spune asta?

Cine spune că noi avem neVoi

cine spune asta, că e adevărat ce spun;

e cineva?

Nu e nimeni.

I like my tea with honey, Honey!

2010-11-09T19:00:00.003+02:00

Metrou-biscuits și reclame pasagere.

Beatles - A Taste Of Honey

Asculta mai multe audio diverse

Balloon Hands

2010-11-08T17:31:00.002+02:00

My hands can reach the air up high
and make balloons feel ashamed

stupidly naive people
think everything is under their noses.

Big Nosed

2010-10-24T12:48:00.001+03:00

Concluzia

2010-10-17T22:04:00.001+03:00

Nu există O idee genială.

Există mai multe idei geniale.

Din seria "fraze scurte"

2010-10-15T23:32:00.002+03:00

I hide places to Live...

Nevoia de a socializa a unui om antisocial sau cât de mult îţi place să asculţi liniştea altora.

În fiecare duminică mă ascult.

Şi.

2010-10-11T22:39:00.002+03:00

Shy means courage.

***

2010-10-05T18:09:00.000+03:00

Lucrurile sunt de fapt foarte simple. O să repet asta până mă recunosc.

xn

HammerHeaD

2010-10-01T21:58:00.001+03:00

Warm like Silence

2010-09-27T22:48:00.003+03:00

I am not a robot, said he who closes doors and conversations, he who should look back to itself, he who guards the games and stories.. I am not a robot, I am the photo you are looking at.

Frogs and Kisses

2010-09-27T22:04:00.003+03:00

Eagles and Clowns

2010-09-20T11:42:00.000+03:00

despre Lene

2010-09-20T11:37:00.002+03:00

Îmi asum lenea.

Asta e lecţia pe care am învăţat-o încercând să scap de plictiseală sau de lene sau de spleen sau de toamnă sau de tot ce am vrut să fac şi n-am făcut sau de tot ce am vrut să fac dar am făcut prost sau de tot ce am vrut să fac şi am făcut bine.

Lenea e ca frica. Nu dispare niciodată. Şi.. de ce ţi-e lene nu scapi.

despre Mlaştini

2010-09-11T11:32:00.006+03:00

Dimineţile de toamnă în Bacău sunt o mlaştină. Plopi în ceaţă. Mulţi nori călătorind la periculos de joase înălţimi.. par aburi. Ploaia de acum două zile încă bântuie pe străzi. Totul e ud, totul fierbe, puţini oameni, rază vizuală restrânsă. Ce-aş vrea să fiu o păpuşă de cârpă acum, decolorată şi peticită.

Vine soarele şi ceaţa dispare. Mlaştinile ni le imaginăm noi.

Dacă aş fi o păpuşă ar fi ceaţă tot timpul. Şi plopii ar părea mai înalţi. Şi aş vedea atât de puţine lucruri din cutia de carton din balcon.. Când te îneci în mlaştină, te transformi în păpuşă..

Dar dacă mlaştina se îneacă..

despre Regizor

2010-09-09T10:42:00.004+03:00

Peter Brook - ”Spațiul Gol”

” E un rol ciudat acela al regizorului: el nu cere să fie Dumnezeu și, totuși, rolul său implică acest lucru. El vrea să fie cineva supus greșelii și, totuși, o conspirație instinctivă a actorilor îl face arbitru, pentru că tot timpul e o nevoie disperată de un arbitru. Într-un fel, un regizor e întotdeauna un Impostor, o Călăuză de noapte care nu cunoaște zona, dar nu are de ales: trebuie să călăuzească, învățând drumul pe măsură ce merge. A fi mort înseamnă să aștepți atunci când NU recunoști această situație și speri tot binele când trebuie să înfrunți tot răul. ”

Stories of a broken camera

2010-08-29T21:13:00.004+03:00

***

2010-08-29T20:58:00.005+03:00

Ştii ce spunea Micul Prinţ?

Spunea aşa:

"Limpede nu vezi decât cu inima. Ochii nu pot să pătrundă-n miezul lucrurilor."

Acum nu mai rămâne decât să ne dăm seama ce vedem cu ochii şi ce nu...

Ce aş face dacă...

2010-08-24T21:32:00.002+03:00

...aş fi extra-multi-super-bi-triliardar

aş face pluta în mijlocul mării
şi m-aş uita toată ziua la cerul în devenire.

Banii s-ar cheltui
de la sine.

Tu ce ai face?

Dispatch

2010-08-24T14:25:00.003+03:00

i write to much
about i
and myself
dissipate the word into a thousand more

and getting back
used
to my selfless self

and then again i could sing
about fish and elephants
and their careless naive trust
in the ever lively coloured thrust.

but nothing is too so
or too not
or too very or too sought
gold is another invention of our ailing glowing eyes secured by the sun

so, please, close your eyes
and see over the night
illusion shouldn't have stage fright

Revoltă (POVeste) sau dispariţia lui POV

2010-08-18T22:40:00.007+03:00

Nu-i aşa că toţi oamenii ăştia din jurul tău se holbează la tine de parcă te cunosc dintotdeauna.. De parcă ştiu exact să vadă prin tine până în miezul problemei.. problemei tale, problemei generale.

POV se înţelege de minune cu propriul său sine. Mai greu e când se simte privit, ca acum. Stă nemişcat în faţa blocului să surprindă priviri indiscrete. Un morman de plase de cumpărături se apropie. De sub ele iese un cap de femeie cochetă, îmbătrânită timpuriu şi machiată cu stil. Zâmbeşte în viteză... Hai-te-rog-ajută-mă aruncat în sictir. Oamenii nu mai ştiu cum se cere ajutorul. Nu mai ştiu cum se cere.. şi nu mai ştiu cum să primească. De dat toţi ştim să dăm... (cu bâta-n baltă).

POV oferă uşor ajutor şi rezolvă problema. Ce frumos ar fi să se rezolve şi problema lui aşa uşor. Care problemă? Tocmai.
Femeia descuie cu un morman de chei o uşă enormă. Aruncă plasele într-un colţ plin cu alte plase.. inutile. În alt colţ un morman de pălării cu flori pe un morman de scaune vechi. POV e invitat cu politeţe, refuză la fel de politicos, apoi e tras cu forţa înăuntru. Pe o masă imensă plină cu pahare şi căni, femeia îi aduce cafea în ibric şi lapte în linguriţă.

POV se fâstâceşte sorbind din linguriţă. Apoi e furat de priveliştea din sufragerie, furat cu totul, dacă mă înţelegeţi. Pentru că sufrageria e un fel de depozit, în oarecare ordine, de tot felul de lucruri materiale, care mai de care mai folositoare. POV îşi bea cafeaua şi nu ştie încotro să privească. Prea multe obiecte ca să le mai denumească.

Femeia scoate dintr-un sertar o perie. Încă o perie. Încă un pieptene şi încă unul. Îşi aranjează părul deja aranjat. Sertarul e plin... de piepteni. POV o fixează pe femeie. Cana din mâna lui dârdâie şi aterizează forţat pe masă, dând jos pahare peste pahare.
Femeia se repede ai-grijă-sunt-de-colecţie. Între timp un pieptene verde dispare. Nu se ştie cum dispare şi POV.

Femeia aranjează liniştită ultimele pahare căzute şi răsuflă uşurată. Oamenii din ziua de azi sunt excesiv de politicoşi cu cine nu trebuie.

Prinţ

2010-08-04T15:04:00.002+03:00

Aştept
să mă deştept...

Arta putrezirii, după POV

2010-08-01T13:27:00.005+03:00

Se începe încet, cu răbdare (am eu ce am cu răbdarea, de când cu putrezirea asta, de parcă răbdând lungesc timpul). Să poți să scrii despre fiecare etapă, chiar dacă se mai sare uneori peste etape; așa merge timpul, în hopuri.

Ai nevoie apoi de un personaj cumsecade, care să înceapă să putrezească în locul tău. Eu îmi creez un personaj, personajul meu creează alt personaj și tot așa. Personaj în personaj. Putrezirea e împinsă departe, înăuntru, e scufundată.

Urmează să te scufunzi periodic. Putrezirea devine singurul lucru care te inspiră. Te inhalează cu totul, te absoarbe, îți fură toată atenția.

Începe apoi o nevoie acută de povești. Orice fel de povești, cu oameni sau fără, cu sânge sau fără. Începi să-ți repovestești mereu aceeași poveste, cu alte cuvinte, alte dispoziții. Aceeași poveste care pleacă de la tine și se întoarce când ți-e nevoia mai dragă.

Încep să apară alte personaje cu pretențiile lor de putrezire, altfel decât ai gândit tu putrezirea la început. Personaje colorate sau mai puțin colorate, cu obsesii sau fără.

Se întețește molima asta teoretică. Practic nu se vede nicio urmă. Ăsta-i farmecul putrezirii. Urmele le forțezi tu, nu rămân de la sine, așa că de fapt tu le creezi, ca să-ți amintești; le modelezi așa cum vrei.

Ca să-ți amintești ce? Putrezirea? Niciodată nu mai știi cum a început totul.

Ca să fim mai preciși, nu există arta putrezirii, e doar o invenție, un substitut pentru tot ce nu-ți convine.

POV se ridică de la masă, se împiedică în papuci. Uitase că-i are în picioare. Putrezirea de la degete s-a extins, îi cuprindea acum ambele labe ale picioarelor. Îi desena buturugi pe picioare. Așa îi plăcea lui POV să creadă, că se transformă în pom, în buturugă vie. De ce vie? De ce totuși vie? De ce nu?

POV se duce la bucătărie și își amintește brusc că nu mai are cu ce să se pieptene. Gând destul de inutil la această vreme, când teoretic ar trebui să scrie. Scriind putrezești cu demnitate. Un gând atât de violent, cum e imaginea unui pieptene nou, ar putea schimba multe lucruri în lumea asta largă. Largă și închisă la minte.

Așa că POV, în așteptarea inevitabilului, se hotărî la fel de brusc să-și cumpere un pieptene nou. Lucru foarte simplu de altfel. POV bate cu degetele în geam și se uită la cer. E cam soare azi. Lucru foarte simplu, dacă acest pieptene ar fi avut timp să se strice și să fie înlocuit iar și iar. Dar acest pieptene va fi ultimul pieptene. Ținând cont de avansul rapid al bolii lui POV, timpul nu mai era demult o siguranță. Așa că POV se chinuia să-și dea seama cum poate să existe ultimul pieptene. Să-și dea seama măcar teoretic. Și să testeze cumva cât de ultim poate fi un biet pieptene.

Ce bine... ce bine că POV e capabil să țină cont de orice detaliu și să nu-i scape nicio copilărie. Când trebuie să iei decizii asupra lucrurilor, trebuie să fii serios. Chiar dacă e vorba doar de un pieptene.

(to be continued: Cum a schimbat un pieptene lumea)

2010-07-25T22:22:00.002+03:00

Simplu destul

2010-07-25T22:08:00.002+03:00

două luni
văd dublu
cu ochelarii potriviţi
aş putea vedea triplu

simplu